Îndrăznește să crezi în România…fără PSD

admin Jun 20, 2017 Politica 0 Comentarii
Urmărind ce se întâmplă astăzi în Parlament, la Palatul Victoria și în autoritățile publice locale din toată țara nu pot să nu mă gândesc: cât de simplu ar fi fost ca românii să nu voteze cu PSD?
România este decapitată administrativ, destabilizată și aud că această criză este foarte posibil să se prelungească. Grindeanu stă lipit de scaun în timp ce Dragnea nu (mai) are puterea să-l dea jos. Cât timp ei se ceartă românii plătesc. Aud experți care afirmă că derularea proiectelor pe fonduri europene este posibil să fie blocată cu 6 luni chiar, numai din cauza luptelor de putere din interiorul PSD.

În aceste zile românii au ocazia să vadă fața adevărată și hâdă a PSD-ului. Unii dintre noi o știam de mult, dar nu am fost suficient de mulți. În campania electorală nu am reușit să fim suficient de credibili încât să le arătăm votanților că așa este PSD-ul, așa cum îl vedeți cu toții, limpede, astăzi. Un partid în care lupta pentru putere și interesul de gașcă primează. Un partid care este pregătit să renunțe le orice ideal național pentru câțiva ani la guvernare. Apogeul ipocriziei a fost atins prin negocierile cu UDMR.
Este o opinie, nu o convingere, dar eu cred că traversăm momente istorice pentru România. Trezirea proverbială pe care o așteptăm de o veșnicie trebuie să aibă loc acum. Marcați acest moment în memorie și oricând vor mai veni pesediștii să vă ceară votul, amintiți-vă cât de jos au fost în stare să ne aducă pe toți.
Cum ar fi arătat România fără PSD? Fără mineriade, fără 80% dintre dosarele de corupție, fără privatizările făcute pe nimic, fără OUG 13, fără oameni incompetenți în funcțiile publice, fără sărăcia tipică Teleromanului sau județelor cu tradiție pesedistă din toată țara, fără scandaluri nesfârșite care au în centrul lor dorința veșnică de putere și bani, fără trădarea specifică acestui partid.
Cu mintea de acum, știind de se sunt capabili acești oameni din PSD și ALDE, ar mai vota cineva cu ei?

Leave a Comment!

Your email address will not be published. Required fields are marked *