Omul de afaceri George Muhscina este noul presedinte al organizatiei municipale a PNL Constanta

Omul de afaceri George Muhscina, care s-a alaturat liberalilor in urma cu un an, a fost ales, vineri, presedinte al organizatiei municipale a PNL Constanta, el obtinand 301 voturi dintr-un total de 316 valabil exprimate. Cei doi contracandidati ai sai nu s-au prezentat la alegeri, ei sustinand ca acestea nu sunt statutare si ca le vor contesta, in timp ce Muhscina le-a spus celor prezenti ca doreste ca impreuna cu membrii de partid sa construiasca poduri si nu sa sape transee, potrivit news.ro.

Dupa numararea voturilor, organizatorii alegerilor au anuntat ca George Muhscina a obtinut 301 voturi din 316 voturi valabile, doua fiind anulate, Sorina Tusa a primit opt voturi, iar Hira Stere – sapte voturi.

George Muhscina a spus isi propune sa creasca baza acestui partid si vrea sa dea startul unei opozitii veritabile in Constanta.

“Va propun sa crestem baza acestui partid care are un potential imens in Constanta, sa nu uitam ca tot timpul dreapta a avut 65 la suta, din pacate a fost faramitata. Va propun sa activam cat mai multi membri si sa ii convingem impreuna ca PNL este partidul atat istoric, cat si de viitor pentru care merita sa se lupte. Va propun sa ne adresam tinerilor exceptionali pe care ii avem in randurile noastre si sa ii sprijinim concret dand forta ideilor realiste pe care le-ar putea avea. Va propun sa dam startul unei opozitii veritabile in Constanta, bazata pe implicare si solutii”, a afirmat George Muhscina.

El a mai spus ca a sosit timpul reconcilierii organizatiei municipale a PNL Constanta.

“Vom construi poduri si nu vom mai sapa transee si vom lasa in urma ce ne-a tinut pe loc si vom lua cu noi doar ceea ce trebuie”, a spus noul presedinte al organizatiei municipale a PNL Constanta.

George Muhscina are 46 de ani, este om de afaceri si a intrat in PNL in urma cu un an.  Intre 1990-1995 a urmat cursurile Universitatii Ovidius, sectia de Instalatii si Echipamente Navale, iar intre 2004-2006 a studiat la Institutul de studii biblice “Sola Scriptura”. Incepand cu 1992 a fondat mai multe companii, care activeaza in industria publicitara, infiintand si un complex educational in domeniul invatamantului preuniversitar. George Muhscina este consilier judetean din vara anului trecut. El este casatorit si are trei copii.